Ne credem desăvârșiți

Prin eforturile unei persoane cu sufletul frumos, care cunoaște frământările și dilemele mele privind fundamentele eticii religioase, mi-a ajuns în format electronic cartea Mă socoteam desăvârșit scrisă de G.R. Knight. Cum ieri nu de timp duceam eu lipsă, am devorat-o între masa de prânz și fuga Soarelui spre apus. Este […]

Un an de speranță

24 februarie 2022 va rămâne în memoria istoriei Europei ca o dată însângerată de obsesiile unui dictator nemilos și crud. Este data la care conflictul mocnit început cu ocuparea Crimeii de către „omuleții verzi” și apoi a regiunii din estul Ucrainei se transformă într-un conflict armat fără perdea, luând prin […]

Viteza excesivă

Ce înseamnă să conduci cu 20 km/h peste limita legală? Am convingerea că cei mai mulți dintre voi, chiar dacă unora vă place viteza, sunteți de acord că 110 km/h pe un drum care se încadrează la categoria de 90 km/h e totuși poate puțin cam mult. Dacă ne referim […]

Inteligența artificială și arta

Multe activități în care noi oamenii suntem implicați presupun un oarecare grad de rutină; iar acolo unde anumite procedee urmăresc aceleași trasee bătătorite, e doar o chestiune de timp până când cineva realizează o mașinărie care să preia sarcina respectivă. Întotdeauna am considerat arta, și cu precădere artele vizuale, ca […]

Despre

Bun venit pe blogul meu! Este ceva vreme de când am cochetat cu ideea de a-mi publica ideile, proiectele și ce-o mai fi să fie, într-o formă accesibilă și altora, însă până acum nu am găsit nici timpul și nici disponibilitatea de a investi efortul necesar; nu că acum aș […]